19 sept. 2011

Ea

E mezina în familie, născută pe 15 august, 1992, la spitalul Colțea. E, prin urmare, leu. Teoretic, suntem compatibili astral. Probabil a primit 10 la naștere. Are ochi mari, căprui. Părul ei miroase frumos. Părul ei ar fi trebuit să fie negru, dar mereu se vopsește. Roșcat îmi place cel mai mult, dar i-ar sta bine oricum. Arată genial cu breton. Îi place să fie mângâiată. În timp, asta m-a ajutat să-mi construiesc o hartă 3D a trupului ei în minte. Dacă aș fi sculptor, aș putea să-i fac o statuie cu ochii închiși. Memoria mă lasă, dar sper să nu uit nimic, nici un centimetru din trupul ei perfect. Coapsele. Brațele. Semnul de pe sânul drept. Ador fiecare părticică. Ador întregul. Ea e evident nemulțumită de corpul ei, ca toată lumea de altfel. Vrea să mai slăbească, ca toate fetele de altfel. Mie nu-mi pasă. Îi place să meargă pe bicicletă. Îi plac cele vechi, cu precădere cele roșii. Îi place fotografia, cred că are talent, scoate poze bune pentru un amator. Stă fără părinți, de curând chiar singură, dar nu pentru mult timp. Are o văcuță acasă, pe nume Capa, pe post de pernă și prieten îmbrățișabil, căreia îi lipsește un corn, iar acolo unde ar fi trebuit să fie cornul îi iese creierul pufos pe-afară. Uneori miroase ca ea. Are un poster gigantic cu Faust, și multe desene prin casă. O gorilă de-a mea care s-a pierdut, un om cu cap de cub, un portret, un omulete etc. Are o poză cu Alex Kapranos și sora ei. Sora ei urăște faptul că fumează. Înainte fuma lucky roșu. I-am luat un pachet de Crăciun, a fost primul meu cadou pentru ea, l-am legat cu fundă verde. Au urmat multe altele. Scrie cu diacritice. Și pe facebook. Adaugă căciulițe și liniuțe pînă și la hărtiile dactilografiate. Are o mașină de scris. Ascultă muzică bună. Suntem vecini pe last.fm. S-a uitat la toate filmele bune când era prea mică. Îi plac poveștile din Bucureștiul de demult. Merge și citește la BCU. Are multe cărți în bibliotecă, având în vedere că sunt strânse de ea și sora ei. Majoritatea bune. Sora ei mă place. Spune că e leneșă, dar e așa doar cînd se copliărește sau când are un deadline. A fost voluntar prin multe locuri, are grijă de o casă singură, știe să gătească, a intrat la două facultăți (asta poate cu mai puțin efort). Ergo, nu e așa leneșă. Îi place teatrul. Are talent de povestitor, prinde fragmente de viață și le insuflă ceva special. Uneori, relatează cu un entuziasm și o sinceritate care n-au cum să nu te cucerească. Îi place să meargă pe munte, și să doarmă în cort. Îi plac stelele, și ar vrea să le învețe numele. Crede că are ghinion, dar își pune dorințe pe stele căzătoare. Sper să i se îndeplinească. De când o cunosc, eu îmi doresc un singur lucru. Am senzația că o cunosc, am scris toate lucrurile astea într-o suflare, și totuși mi se pare o picătură în ocean, aș putea să mai scriu o sută de pagini și tot ar mai fi ceva ce mi-a scăpat, tot aș mai avea ce descoperi. Știu totuși, că e Ea. Am senzația că mereu a fost, și doar am așteptat să o întâlnesc. Iar eu? Eu sunt nebunul care o iubește. Iubesc fiecare lucru mărunt legat de ea, iubesc deja ce nu cunosc, iubesc misterul, iubesc ansamblul. O iubesc pe Ea.

4 sept. 2011

To be or not to be?

Aceasta e întrebarea. Pentru majoritatea oamenilor, teama de moarte le dă un răspuns, și uneori ei par mânați chiar de un conatus. Tot zbuciumul ăsta al lor mi s-a părut adesea dubios, de parcă toți ne înecăm în ocean împreună, și fiecare încearcă să se salveze pentru încă o clipă sprijinindu-se pe altul, împingându-l în jos, iar la final oricum toată lumea moare. Uneori mă întrebam dacă nu e mai demn să te oprești din înot, e o decizie atât de grea, și totuși ar fi așa ușor să o faci. Dar nici acesta nu-i răspunsul. Nu contează doar a fi, sau nu, autoprezervarea nu înseamnă nimic dacă nu ai de fapt ce prezerva. Contează să evoluezi. Noi oamenii, nu avem nimic măreț prin ceea ce suntem. măreția noastră este devenirea, măreț este ceea ce putem fi. Potențial. Mereu mi-a plăcut cuvântul ăsta. Nu suntem zei, care pot crea perfecțiunea, ca niște sculptori iscusiți, a căror marmură e neantul și a căror daltă e lumina. Noi suntem creația noastră, și procesul e continuu, în fiecare clipă, cu fiecare gând, fiecare alegere, fiecare vis, ne creăm lumea. Noi alegem sensul, să alegem, deci, o pantă ascendentă.

Man is a rope stretched between the animal and the Overman - a rope over an abyss.
A dangerous crossing, a dangerous wayfaring, a dangerous looking-back, a dangerous trembling and halting.
What is great in man is that he is a bridge and not a goal; what is lovable in man is that he is an over-going and a down-going.

Friedrich Wilhelm Nietzsche - Thus Spoke Zarathustra

Answer to the Ultimate Question of Life, the Universe, and Everything (42)


LUCRURI DE FĂCUT



  1. Ia-ți odată carnetul!

  2. Road trip.

  3. Învață mai multă germană!

  4. Învață altă limbă străină!

  5. Retușează-ți accentul britanic!

  6. Reapucă-te de scris!

  7. Citește operele filosofice de căpătâi! (Cele mai importante lucrări scrise de : Platon, Aristotel, Plotin, Sf. Augustin, Toma din Aquino, Machiavelli, Descartes, Bacon, Hobbes, Locke, Pascal, Spinoza, Leibniz, Hume, Rousseau, Kant, Hegel, Schopenhauer, Mill, Nietzsche, Jaspers, Wittgenstein, Heidegger, Kierkegaard, Sartre, Noica, Cioran, Eliade) Ce ai citit deja, mai răsfoiește odată. Unde se poate, notează cuvintele importante din greaca veche, sau citește alături de textul în germană.

  8. Citește filosofie orientală! În timp, vezi ce poți să faci cu sanscrita.

  9. Bagă și literatură! Ai mult de recuperat la dramaturgie.

  10. Învață istorie!

  11. Învață istora artei!

  12. Completează-ți cunoștințele din fizică teoretică, geografie, astronomie, biologie și psihologie!Ignoră chimia, fiindcă o urăști.

  13. Ia chitara și repetă mai des! Dacă ai ocazia, intră într-o trupă. În timp, încearcă și alt instrument.

  14. Caută muzică nouă!

  15. Mai lasă țigările, iarba etc.

  16. Învață să gătești ca un pro!

  17. Învață să faci poze!

  18. Ia-ți un aparat de pro!

  19. Fă poze la tot ce mănânci!

  20. Fă mișcare!

  21. După ce nu mai ești împăiat, fă yoga!

  22. Învață să dansezi!

  23. Fă bani! Preferabil cu un job.

  24. Ia-ți haine noi!

  25. Cumpără cărți!

  26. Cumpără chestii pentru apartament!

  27. Ai grijă de apartament! Nu-l lăsa pe Ppls să lenevească!

  28. Numai peste 70 la facultate.

  29. Ajută-ți prietenii vechi să iasă din „different day, same shit”!

  30. Convinge-l pe Georgescu să-și facă o listă de-asta!

  31. Fă-ți prieteni noi! La cursuri, din philosophy society, intră-n vorbă cu străini. Te descurci tu.

  32. Agață niște gagici!

  33. Cel puțin o vizionare de film la două zile.

  34. Colindă prin țară!

  35. Colindă prin UK!

  36. Mergi la muzee, spectacole, concerte, festivauri etc.

  37. Eurotrip.

  38. Pe lângă scris și muzică, alege-ți un proiect artistic și ține-te de el! Desen, un scurtmetraj, fotografie, orice.

  39. Ține un seminar la CEX!

  40. Apucă-te din nou de șah!

  41. Învață jocuri de cărți!

  42. Golește casa la ruletă!

9 iun. 2010

Criza

Mergea incet pe strada. Atat de incet incat nu numai ca iti dadeai seama ca nu se grabeste, dar si ca habar n-are incotro se indreapta. Desi era seara, isi uitase ochelarii de soare pe fata, si doar faptul ca purta costum il facea sa para ceva mai serios, desi gulerul ii era stramb. Tiganusul desigur ca-l ochise cu mult inaintea mea. Era o tinta perfecta pentru el. Genul de om care arunca cu banii, si care ar ajuta pe cineva, doar doar o intra karma in actiune si mai iese si el din cacat. Apare in fata lui, ca din neant judecand dupa expresia tipului, desi eu il vazusem ascuns dupa o masina, si il intreaba cu tonul acela pe care-l stim cu totii, politicos si amenintator in acelasi timp:
-Nenea, imi dai si mie un ban?
Tipul il privi cu adevarat abia dupa cateva secunde, si apoi zambind, de parca ar fi recunoscut un vechi prieten, baga mana in sacou si scoate o moneda. O moneda de 1 ban, nou-nouta, pe care i-o intinde atent cersetorului.
-Poftim pustiule.
Instant, tiganusul riposteaza:
-Atat? Ce sa fac eu ma cu asta?
-Nu stiu, sa razuiesti ceva poate...Asta mi-ai cerut, un ban.
Pustiul nu aprecia deloc umorul, si se uita prin preajma, precis dupa un frate mai mare care sa sara repede la scandal.Tipul continua:
-Poate sa razuiesti la loz in plic... Asa va place voua , castig fara efort, nu-i asa?Tuturor ne place...
-Da-te ma-n pula mea, da-mi niste bani! Auzi?(tiganusul scoate un cutit mic, cu varful indoit de la cat se jucase cu el, dar cu lama inca foarte ascutita) Pot sa te omor ba!
Tipul era calm. Mai mult, parea plictisit.
-Pustiule, n-ai decat. Ai aprecia mult mai mult daca ti-as spune ca ti-am dat ultimul meu ban.
-Hai ma, nu manca cacat ma...Ai sacou, nu umbli tu fara bani, stiu ca ai. Da-mi si mie, tie-ti ajunge!
-Pun pariu ca ai mai multi bani ca mine acum. M-au dat afara acum trei luni, am rate si n-am putut sa vand nimic...Sunt falit...Tu pentru cine lucrezi? Poate ma angajeaza si pe mine...

21 mar. 2010

I tie-dyed my soul

Ma priveam in oglinda. Oarecum ca Narcis, admirativ ce-i drept, dar tocmai pentru ca nu ma stiam deosebit de atragator, iar in acea clipa imaginea reflectata arata mult mai bine decat mine. De fapt parca nici nu eram eu, cate diferente aduce o simpla inversare... Si era clar ca si reflectia ma privea pe mine cum o priveam eu pe ea. M-am apropiat, la fel a facut si ea. Pana la urma, cumva, nu m-a oprit suprafata rece, cum se intamplase inainte, ne-am intalnit. Acum amandoi eram oglinda. Ne-am completat fiecare cu ce dorea de la celalalt, si in felul asta ne-am anulat. Redus la un nivel bazal, lumina se reflecta pe mine. Dar nu ma comportam ca o oglinda obisnuita, eram egoist, spargeam lumina ca o prisma si pastram doar frecventele care imi placeau, reflectand inapoi numai o parte din ce primeam. Imi alegeam atent culorile, fiecare raza noua ma contura acolo, in oglinda, invatam sa merg din nou in acea fasie subtire, linia dintre bine si rau, alb si negru, existenta si inexistenta. Deodata, simteam ca nu mai am loc, nu mai incapeam, sticla ma inghesuia si cand m-am trezit, eram din nou o fiinta materiala. Colorat, purificat, ma simteam in sfarsit eu. O singura problema, acum nu mai aveam oglinda. Nu stiam cum arat.

15 feb. 2010

Fragment dintr-un roman inexistent

Adormisem relativ usor, vinul fusese potrivit, imi daduse o stare de somnolenta si totusi ma culcasem linistit stiind ca nu voi fi mahmur a doua zi. Desigur ca m-am trezit de cateva ori in toiul noptii, asa cum fac de obicei. Dar spre dimineata, trebuie sa fi fost vreo 4-5, caci soarele parea ca vrea sa rasara dar n-avea inca forta, ceva mi-a atras atentia si n-am mai adormit la loc imediat ca in celelalte dati. Mana ei era infipta in parul meu, probabil se jucase cu el in timp ce eu dormeam, si dandu-mi seama de asta nu m-am putut abtine si, sculandu-ma incet, i-am sarutat podul palmei. Atunci mana ei s-a facut cupa, din reflex desigur, dar parca pentru a-mi pastra sarutul pana a doua zi. Imaginea a fost atat de puternica incat ma simteam inca in vis, si probabil la putin timp dupa intrasem cu adevarat in taramul oniric.
M-am trezit pe la 8, si nemaiavand rost sa atipesc o ora pana suna ceasul, m-am dus in bucatarie sa fumez o tigara si sa pregatesc cafea. Mai aveam o singura tigara, un Camel fara filtru. Era tutun bun, mirosea de la o posta si avea un gust pe masura, si in linistea diminetii puteam sa aud sunetul tigarii arzand, asta ma calma mai mult decat tigara in sine. Dar o aveam de atat de mult timp in tabachera incat incepuse sa piarda tutun si inevitabil mi-a ramas putin in dinti. Asta m-a facut sa poftesc si mai tare la cafea, dar deschizand frigiderul am vazut ca laptele se terminase. Am gasit in schimb un tub de frisca, si m-am gandit sa experimentez, prima oara am pus doar un varf de frisca in cafea si capata imediat o culoare potrivita dupa ce am amestecat putin. Gustul se modificase in bine, asa ca am mai pus si cafeaua a iesit surprinzator de buna.
8 si 24... Nu reusisem sa omor foarte mult timp cu tabieturile de dimineata, si nu ma pricepeam sa astept fara tigari. De aceea era mereu un chin sa calatoresc cu avionul. Ma plimbam frenetic prin casa, mutam cate o carte si apoi ma chinuiam sa-i restitui intocmai pozitia, desi nimeni n-ar fi observat daca era in alt loc. Apoi am inceput sa caut printre viniluri, si gasesc Revolver-ul Beatelsilor. In clipa aia m-am gandit ca sunetul rece al alarmei nu e potrivit si ca i-ar placea sa se trezeasca mai mult pe "I'm only sleeping". Pasind incet, opresc desteptatorul, pun ceaiul pe cealalta noptiera, fiindca avea reflexul sa apese butonul de snooze si cand nu suna alarma, si punand vinilul in pick-up, am inceput sa numar secundele pana la 9 fix. Am pornit melodia si incet, incet, foarte incet ca de obicei, s-a trezit si ea. A facut ochii mari, asa de mari incat parca ii ocupau toata fiinta, si abia in clipa aia imi parea ca rasarise cu adevarat soarele.

19 ian. 2010

Net cafe

Eram in net cafe, o bomba de-aia plina de fum cu calculatoare de tot cacatul, dar ma rog, nu asta conta, conta ca ma distram. Eram foarte atent la jocul ala antic, dar ceva mi-a atras atentia. Grupul de barbati de langa noi, toti pe la 40-50 de ani, genul ala, cefe groase, tunsi zero, dar bine imbracati, parveniti iesiti la o distractie usoara cu alte cuvinte, isi dau toti castile jos si il privesc pe un membru al grupului lor care se ridicase.
"Ce faci Serbane, ne parasesti asa repede?Iar s-a cacat nevasta-ta si tre' sa te duci sa o stergi la cur?"
"Tuz' gura aia..." zise tipul, razand totusi, era clar vesel,"pai nu ti-am zis ma ca e plecata?Profit si eu acum cat pot, pierd vremea cu prostia voastra de halflife.", si atunci observ ca avea deasupra tastaturii din fata lui o libertatea desfasurata larg, deschisa la anunturi, mii sii mi de litere inghesuite.Individul scoate tacticos mobilul din buzunar, il invarte in mana putin, ii deschide clapa cu degetul mare si incepe sa formeze atent numarul.Rasete infundate dinspre grup, cativa se prinsesera deja.
"Ia uitati" zise Serban victorios "Bruneta, ochi verzi, ofer companie placuta barbatilor generosi, ultracentral in bucuresti".Sta putin, si zice destul de tare cat sa auda toti, nu numai prietenii lui:"Rog seriozitate!".Acum toti rad fara nici o retinere, chiar si el, pana dupa ceva vreme se calmeaza si incet repeta, aproape doar pentru el:"Auzi, rog seriozitate, asta-mi place cel mai mult", apoi tare ca inainte"Da' ma rog nu tre' sa fie desteapta, sper sa nu fie urata ca ultima".
Suna, toata lumea tace, cativa priveau de parca aveau 12 ani si vedeau prima oara cum suna cineva la o curva ascunsa intr-un anunt matrimonial.Tipa raspunde, si Serban incepe sa vorbeasca repede, dar politicos si pe un ton pe care nu-l mai folosise:"Da buna ziua, in legatura cu anuntul din ziar...Dadada, nu-i problema, stabilim noi cand ne intalnim, o singura intrebare am, unde vine mai exact ca eu sunt la unirea acum si tre' sa ajung repede, nu-s cu masina stiti...".Tipa spune ceva, lui ii piere zambetul, si vadit enervat spune mai tare chiar decat inainte:"DRUMU' TABERII!!!Pai asta ti se pare tie fa ultracentral?!?".Toti rad, chiar si eu, si dupa o vreme incepe si el, injurand-o sistematic pe tipa printre rasete.
"Asta e, mai incerc odata ca mai e una singura care sta in centru...Ma rog, acum o fi pe bune".De data asta formeaza numarul repede, cativa se abtin sa rada, iar Serban e deja in centrul atentiei de minute bune, nimeni nu scosese o vorba.
"Da, buna ziua, in legatura cu anuntul din ziar...Da, perfect...La Universitate?...Da, cred ca stiu, perfect atunci, o rugaminte as mai avea, sunteti de acord sa mai zabovesc putin dupa, stiti, sa fumez o tigare..",din receptor se aude vocea destul de tare, fata iar ii pica individului, de data asta se face rosu:"Cum adica ma ce vreau sa zic cu "dupa"?..Fa, cuma adica ce fel de femeie cred ca esti, cred ca esti o femeie care suge pula pe bani, ca altfel ce cauti cu anunturi dastea?Crezi ca stau eu sa petrec "timp placut in compania unei doamne inteligente", am nevasta pentru asta fa!".Incepe sa o injure sistematic si pe asta, nu am auzit foarte clar din cauza rasetelor, si eu radeam de data asta tinandu-ma cu mainile de burta.Serban in schimb nu mai radea acum.
Dupa o vreme, intreaba catre birou "Nelule, n-ai sa-mi dai si mie un calculator mai intr-un colt asa, sa bag si eu un porno?", apoi fara sa mai zica nimic, iese zambind.